Viewing entries tagged with 'aprilie 2010'
Tura de o zi pe traseul Primei Evadari - Sambata 24 Aprilie 2010
Publicam mai jos invitatia la tura de o zi organizata spontan de pasionati biciclisti pe traseul Primei Evadari:
"Plecand de la modelul colegilor nostri ciclisti din Timisoara, si provocati de catre acestia, consideram oportun momentul pentru ciclistii din Bucuresti de a ne intalni si de a pedala impreuna.
Sambata, 24 aprilie, de la ora 9.00, vom iesi pe traseul Primei Evadari. Daca vrei sa vii alaturi de noi, te asteptam sa fii la locul de start din Baneasa la ora 8.45. Nu mai tarziu !
Durata turei va fi de 9 - 11 ore, cu tot cu pauze. Distanta propusa: aproximativ 100 km. Incepatorii sa nu se sperie de aceasta cifra ! Acest grup va pedala in ritm de plimbare. Daca ati tinut cont de recomandarile anterioare (adica sa scapati de febra musculara datorata primei iesiri cu bicicleta in acest an si de durerile de fund datorate "primului contact cu saua") sigur veti putea duce tura pana la capat. Se va pleca in echipe mici de 15-20 de oameni, grupati pe categorii "de viteza" : viteza medie 12 km/h / 16 km/h / 20 km/h / 24 km/h. Vor fi cel putin 4 ghizi care cunosc traseul sau au gps cu track-ul traseului. Daca exista mai multe gps-uri, sunt binevenite !
Fiecare participa pe propria raspundere si in cazul unor probleme tehnice ce nu pot fi rezolvate pe loc, vom gasi solutii de intoarcere in oras.
Trebuie sa fiti dotati cu biciclete de tip mountain-bike sau trekking, in perfecta stare de functionare.
Incercati sa va echipati cat mai usor si confortabil, si desigur, nu uitati: 2 camere de rezerva (verificate), trusa de petice (cu lipici verificat sa nu fie uscat), pompa (potrivita pentru tipul de ventil folosit), scule, haine de ploaie, bidonas de apa, o mica trusa de prim-ajutor, mancare si bani. Se poate lua masa la Snagov, la restaurant sau la iarba verde. Nu uitati sistemele de iluminat cu baterii proaspete si elementele reflectorizante, pentru cazul in care unii dintre noi ne vom intoarcere pe intuneric.
Este de preferat folosirea castii de protectie; oricum, in concurs ea este obligatorie. Daca nu ati mai purtat, este un bun motiv sa va obisnuiti cu ea. Si ea cu voi.
Traseul de intoarcere si-l va stabili fiecare grup la Snagov. Este probabil ca cei mai multi incepatori sa prefere intorcerea pe sosea (prin Caldarusani, prin spatele aeroportului) . Nu ne vom intorce pe DN1 !
Pentru cei care doresc sa pedaleze alaturi de noi inca din Centrul Bucurestiului, ii asteptam la Piata Universitatii (in fata TNB) pana la ora 7.45 si la Arcul de Triumf pana la 8.15. Nu va mai fi nimeni acolo dupa ora stabilita !
La intoarcerea in oras, cei care vor sa mearga grupati pana in centru, vor fi condusi pana la Piata Universitatii.
Va asteptam, Marian, Dragos, Doina, Cata, Iuliana, Dan, Daniel, Silviu, Daniel, Mihai, Stefan, Catalin, Marius, Nico, Bogdan, Octav, Gabi, Razvan, Sebastian, etc ..."
Tura Plevna by Bike
La Plevna cu bicicleta, in 'aprilie nebun'
Atentie: acest articol contine mesaje publicitare explicite, asa ca cei sensibili la publicitate sunt invitati sa nu citeasca :) !!
![]() |
| Ne-am tinut de promisiune: am facut tura Bucuresti - Plevna si retur, adica o premiera in familia noastra! Am fost de mai multe ori la Plevna (com. Lupsanu, jud. Calarasi) cu diferiti amici, dar niciodata cu sotia mea, LenaBateSaua :), si niciodata nu am facut si returul tot pe bicicleta. Acum, cu ajutorul amicilor apropiati si al soarelui din fata / vantului din spate, am reusit sa bifam un astfel de weekend. Ca parinti, am tot declarat ca in timp ce il tinem pe fiul nostru la casa de la Plevna, noi am putea sa mergem sa il vizitam in weekend/uri cu bicicleta, fara sa mai consumam benzina, incercand sa ne mentinem tonusul pedaland cei 83 de kilometri pe care ii avem de facut pana in poarta casei. In plus, Lena isi dorea sa se antreneze serios pentru participarea ei la Marsul 'Cu bicicleta la mare', deoarece s-a saturat sa fie sofer pe masina de insotire :) |
BateSaua la Outdoor Active 15 -18 aprilie 2010
Ai spirit de aventura si crezi ca in orice moment al vietii trebuie sa te simti liber?
La OutdoorActive, intre 15 -18 aprilie 2010 sigur gasesti ceva de facut. Aici vor fi prezente ultimele aparitii in materie de timp liber, relaxare, sporturi extreme, biciclete, echipamente pentru jogging, echipamente montane si de aventura.
In cadrul expozitiei vei gasi marci de succes din lumea bicicletelor. Pe toate acestea le poti incerca gratuit pe o pista amenajata special cu ocazia acestui eveniment.
Daca iti place mirosul de iarba proaspata, de aer curat de padure si privelistea muntilor te asteptam la Aventura Parc sa traiesti live cele mai tari senzatii. Ia-ti si copiii, deoarece si ei se pot bucura de produse, surprize si miscare in aer liber.
Organizatorul targului, Avanz Fairs & Events asteapta peste 5000 de vizitatori interesati in cele 4 zile de targ. Programul este joi-duminica de la 10 – 22. Intrarea este libera.
Va asteptam si la standul Bate Saua situat la exterior in fata intrarii principale. Acolo vom instala taraba cu aer curat si bicicletele gospodine.




