Echipa Alex si Florin se antreneaza pe tandem in Marsul Velorutionarilor 2009

Cu tandemul catre mare

 Imi permit sa incep prin a face o derogare de la dictonul "sa vezi si sa nu crezi". In cazul meu ar fi mai nimerit sa spun : "sa nu vezi si sa crezi" . De ce asa ? E simplu ; eu nu vad, insa am crezut ca alaturi de Alexandru, pot ajunge cu o bicicleta tandem de la Bucuresti la Constanta, asa cum cred ca impreuna vom putea incepe si duce la bun sfarsit un tur de tara pe care l-am planuit in a doua jumatate a lunii august.
 
Am sa va povestesc cum s-au intamplat lucrurile : totul a inceput in urma cu aproape un an, cand la munca fiind, ascultam radioul si am auzit intamplator de Asociatia Bate Saua [avantaj pentru cei care lucreaza intr-o institutie bugetara]...   Pe-atunci eram interesati de achizitionarea unui tandem cu care sa realizam planuitul tur de tara, insa nu gasisem nimic concret. In sfarsit, am dat un mail pe lista de discutii si i-am rugat pe cei doritori sa imi furnizeze orice fel de informatii referitoare la achizitionarea unui tandem si la genul de prregatire pe care trebuie sa il faci in vederea realizarii unui tur de tara. Am avut o prima surpriza extrem de placuta in ceea ce priveste reactia oamenilor ; in mai putin de o zi, am primit sapte raspunsuri cu multe sugesti utile printre care si cele venite de la Lucian Stefanescu, care facuse  mai demult un reportaj in Olanda, despre o asociatie care promova intens cicloturismul pentru nevazatori. Din pacate nu mai retin, si imi cer scuze, cui a apartinut ideea de a organiza o colecta pentru a ma ajuta sa cumpar o bicicleta tandem ; cert este ca intr-un timp foarte scurt s-a strans o suma destul de consistenta, care cu o minima contributie din partea lui Alexandru, ne-a ajutat sa ne vedem dorinta indeplinita. In tot acest demers, inca de la inceput, am beneficiat de sustinerea nemijlocita a lui Geo si Bogdan, carora le multumesc mult pentru tot ce au facut pentru mine, insa mai ales pentru faptul ca au putut sa gaseasca cu multa naturalete cel mai adecvat canal de comunicare si in felul acesta, am putut avea o relatie bazata pe competente si afinitati, ci nu conditionata de deficienta pe care o am.

 Odata intrati in posesia bicicletei, am inceput sa facem drumuri din ce in ce mai lungi si vreau sa va impartasesc bucuria pe care am avut-o prima data cand mi-am luat locul din spate si am dat prima pedala. Ma asteptam ca lucrul sa fie mult mai complicat, sa necesite mult antrenament prealabil, etc. Totul a fost cat se poate de natural, astfel ca in modul cel mai intuitiv cu putinta m-am sincronizat perfect cu Alexandru si nu a fost nevoie de nici un fel de antrenament nici la curbele cele mai stranse, nici la plecarile de pe loc, nici la opririle de la semafor, asa ca din prima zi am putut iesi cu bicicleta in traficul strazii, si nu pe trotuar, ci pe partea de carosabil. Este greu sa va pot descrie cu ajutorul cuvintelor bucuria pe care  am incercat-o, senzatia de libertate si de dinamism, tonusul psihic minunat pe care mi-l da miscarea si de ce nu, bucuria pe care mi-o ofera viteza si efortul sustinut.
 Ne doream foarte mult o iesire cu bicicleta pe distante lungi, asa ca am fost foarte incantati de ideea plecarii de 1 mai in marsul biciclistilor organizat de Lucian Mandruta, Bate Saua si Veloteca de la Bucuresti la Constanta, via Amara.

 Iata-ne asadar vineri dimineata ajunsi in Voluntari, locul de unde avea sa se dea startul si unde am intalnit aproximativ 100 de oameni care timp de doua zile aveau sa parcurga 295 kilometri pe bicicleta. Nu am sa va dau date tehnice despre acest mars pentru ca sunt sigur ca le puteti citi din surse mai bine documentate ; am sa incerc foarte pe scurt sa raspund unei intrebari a lui Lucian : Cum percepi Romania de pe bicicleta ? Intr-o prima faza am spus ca, Romania ca orice chestie interesanta, poate fi perceputa multisenzorial. Trec peste concluzia lui si anume cum ca as mirosi drumurile si am sa incerc sa schitez foarte sumar o harta de impresi multisenzoriale insotite de cateva reflectii, care au doar valoarea unui adevar extrem de subiectiv.

 Se spune ca adevaratul caracter iese la iveala la jocurile de noroc, in dragoste, si eu as adauga si in conditii de efort in echipa. In primul rand am avut ocazia sa il cunosc mai bine, sau mai complet pe Alexandru, care desi imi este prieten de multa vreme, nu mi-a fost alaturi in sarcini care presupun efort de lunga  durata. Am vazut in felul asta un om cu un pronuntat profil sportiv si care, paradoxal, desii la o prima vedere pare mai impulsiv de cat mine, stie si poate sa gestioneze mai bine o situatie in care pot sa apara tot felul de frustari. Am vazut un om care nu a avut nici un fel de ezitare in a-si asuma responsabilitatea de a sta pe locul din fata al bicicletei in conditiile traficului de pe sosea. In sfarsit, am vazut un om care are mijloacele de a-si sustine psihic partenerii si care nu pregeta sa acorde o mana de ajutor atunci cand este nevoie de ea. De aici si o prima concluzie, anume aceea ca sportul in general si iesirile pe bicicleta in particular, ne ofera ocazia unei intercunoasteri cat mai aproape de adevar, de ceea ce suntem ; ocazie pe care daca o ratam, nu avem cum sa o gasim din spatele unui calculator, in spatiul inchis  al unei masini, in fine, nu ne putem intalni cu ea in conditiile in care individualismul si autoizolarea tind sa se impuna ca un mod de a fi din ce in ce mai pronuntat.

 Probabil ca multi din cei care au pedalat intr-un pluton, au incercat bucuria de a asculta torsul cauciucurilor pe asfalt. E foarte reconfortant gandul si senzatia ca toate "viespile" alea pe care le asculti au viata datorita fortei tale, a celorlalti. Chiar si atunci cand esti obosit si ai vrea sa te intinzi, te contaminezi de vointa partenerilor de pluton si asta iti da senzatia ca vointa ta laolalta cu a lor, creeaza o forta, un fluid si in loc sa te intinzi la pamant istovit, te lasi prada bucuriei pedalatului.

 La sfarsitul primei zile, cand mai aveam aproximativ 7 kilometri pana la Amara unde aveam sa fim cazati [in niste conditii foarte bune], ne-a prins ploaia. Am fost impresionat de gestul lui Bogdan, care a ramas la urma sa-i astepte pe cei intarziati, cand toti ceilalti ne doream sa ajungem cat mai repede la hotel. Cred ca sunteti de acord cu mine ca din pacate nu prea avem multe ocazii sa ne bucuram de altruistmul partenerilor de trafic si ca bicicleta ca mijloc de locomotie inseamna nu doar o modalitate ecologica de deplasare, dar si un anumit mod de a fi, mult mai altruist si mai suportiv pentru cel de langa noi.
 In pofida timpului urat de-a doua zi, mie mi-a placut mult mai mult a doua parte a drumului, mai ales de la Harsova catre Constanta. Am avut un vant prielnic, care batea din spate, astfel ca m-am putut bucura de catararile si coborarile de pe traseu. Fiece coborare venea ca o recompensa in urma unei urcari ; in plus fiind doi pe bicicleta si deci mai grei, prindeam o viteza foarte mare, asa ca va dati seama ca il impulsionam pe Alex din spate cu strigate mai mult sau mai putin primitive si ca devenisem un fel de Schumacheri ai tandemului. Le recomand deci celor care nu au trecut pe-acolo, drumul de la Harsova catre Constanta. Si daca or sa ma injure in urcari, or sa-mi dea dreptate la coborare.
 
Odata ajunsi la Constanta, am plecat catre Vama Veche unde ne-am odihnit pana luni dimineata, dupa care am pornit-o catre Balcic, in Bulgaria. Mai ramaseseram un grup de 6 oameni la care s-a adaugat si logodnica mea, Simona cu care am pedalat aproximativ 150 kilometri si cu care am avut placuta surpriza sa-mi dau seama ca facem o echipa buna si pe bicicleta. Pastrez o amintire frumoasa acelui drum pe care vi-l recomand cu toata caldura. In a doua jumatate mai ales sunt multe urcari si coborari mult mai spectaculoase decat cele pe care am mers in tara. In urma acestui drum, Alexandru a crescut foarte mult in ochii mei, daca mai era nevoie, pentru ca el e de la natura foarte mare, pentru ca a mers pe o bicicleta proasta, al carei schimbator nu mai functiona si pe care probabil ca eu as fi abandonat-o de o suta de ori.
 
Consider ca am raspuns la intrebarea lui Lucian, "cum vad eu Romania de pe bicicleta", pentru ca Romania in primul rand inseamna oameni, inseamna relatiile dintre oameni, inseamna locurile prin care treci, iarba pe care te intinzi cand esti obosit, soarele, vantul si ploaia care-ti fac bine sau nu, inseamna gura de apa pe care o bei la marginea drumului si pe care nu ai inlocui-o cu nimic, inseamna intr-o ultima instanta, bucuria miscarii, a efortului, a apropierii de semenii tai.

 Fie-mi permis sa inchei printr-o intrebare extinsa si retorica:
Eu nu cred intr-o integrare a oricarui fel de persoane institutionalizate. Cu toate astea  nu ma pot opri sa ma intreb, sa va intreb si pe voi: in loc sa se cheltuiasca o multime de bani ineficient pe tot felul de politici care mai de care mai ineficiente si facute in dispretul oamenilor, nu ar fi mult mai eficient, frumos si bine ca sa li se poata oferi persoanelor cu orice fel de handicap posibilitatea unei integrari si prin sport, prin miscare, prin relationare directa cu semenii lor? Ne-am obisnuit sa le oferim oamenilor astia scolile lor, coltul lor  unde sa-si consume suferinta, dramul  nostru de mila crestina si stanjeneala, insa in acelas timp fiind foarte derutati cand intalnim cate un  astfel de om in situatii de normalitate. Va invit la un  minimum de reflectie pe tema asta si haideti sa credem ca orice sistem dincolo de politici, strategii si planificari, este facut din oameni, pentru oameni. Importanta este insa calitatea oamenilor, asa ca pe cat ne sta la indemana sa fim mai suportivi unii cu altii si atunci multe din mizeriile de astazi, nu vor mai fi. Si nu uitati, pedalati, pedalati, pedalati !!!!!!!!